Codul Fiscal 2026

Art. 347

Norme metodologice de aplicare

(2) Cu excepția deplasărilor în regim suspensiv de accize și în cazul prevăzut la alin. (6), pentru eliberările în consum de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, factura trebuie să cuprindă distinct valoarea accizelor datorate pentru fiecare produs accizabil sau, după caz, mențiunea exceptat/scutit de accize, în situația în care pentru produsele accizabile nu se datorează accize, ca urmare a aplicării unei exceptări sau scutiri.

(3) Pentru eliberările în consum de țigarete, factura cuprinde și o rubrică aferentă prețului de vânzare cu amănuntul declarat.

(4) Avizul de însoțire, în care se înscrie contravaloarea accizelor percepute, aferente cantităților de produse accizabile eliberate pentru consum, se utilizează în următoarele situații:

a) În cazul deplasării produselor accizabile de la antrepozitul fiscal către alte locuri proprii de depozitare și/sau comercializare;

b) În cazul deplasării produselor accizabile de la antrepozitul fiscal către clienți, dacă la momentul expedierii nu se emite factura, sau dacă expedierea se face direct către clienții cumpărătorului revânzător.

(5) Avizul de însoțire, în care se înscrie mențiunea accize percepute, se utilizează în următoarele situații:

a) În cazul deplasării produselor accizabile de la locul de recepție al destinatarului înregistrat către alte locuri proprii de depozitare;

b) În cazul livrării de produse accizabile de către destinatarul înregistrat către clienți sau direct către clienții cumpărătorului revânzător.

(6) În situațiile prevăzute la alin. (4) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite ulterior către clienți, dar în acestea se înscrie mențiunea accize percepute.

(7) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize de la un loc de expediere aflat pe teritoriul României este însoțită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau de codul de referință administrativ unic, după caz.

(8) Deplasarea de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene și care sunt deplasate către teritoriul României pentru a fi livrate în România în scopuri comerciale sau pentru a fi utilizate în România, respectiv de pe teritoriul României către teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este însoțită de factură și documentul administrativ simplificat electronic prevăzut la pct. 138.

SUBSECȚIUNEA a 3-a - Garanții

Textul afișat provine din Codul fiscal și normele aplicabile. Răspunsurile AI sunt informative și nu înlocuiesc consultanța fiscală, contabilă sau juridică autorizată.